Taina suferinței

La unele lucruri nu vei primi răspunsuri pe pământ

Photo by Road Trip with Raj on Unsplash

Toată lumea încearcă să explice suferința din diferite unghiuri, în urma unor contexte specifice sau ale unor trăiri personale.

În felurile noastre, cu toții încercăm să împăcăm ideea că Dumnezeu poate fi bun, în ciuda lucrurilor care ne fac să ne îndoim de bunătatea Lui. Chiar și cei care cred cu tărie în bunătatea Lui își doresc să înțeleagă cum este posibil acest lucru. Cred că, într-un anumit fel, această luptă interioară există în fiecare dintre noi, fie că realizăm sau nu asta. Ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului nu pare întotdeauna detaliat suficient pentru a explica suferința noastră, motivele ei și răutatea nemăsurată care domnește în jurul nostru ca și rezultat al acelui moment istoric.

De-a lungul Bibliei, există o temă constantă a distrugerii și a restaurării. Dintr-un anumit motiv, pentru mine nu a fost niciodată greu să accept că distrugerea există. Am înțeles dintotdeauna că trăim într-o lume căzută și că lucrurile nu vor fi așa cum ar trebui să fie cât timp suntem aici, în acest veac. Ce este mai greu de explicat este sursa distrugerii și aici mulți dintre noi ne pierdem în detalii. Ți s-a întâmplat vreodată să treci printr-o situație dificilă și să te trezești prins într-un vârtej de întrebări despre cauza lucrurilor întâmplate? „Am provocat eu asta? Dumnezeu a făcut asta? A cauzat El această suferință sau doar a permis să se întâmple? Sau este atacul vrăjmașului?” Uneori, suntem disperați să aflăm cine este responsabil, doar pentru a putea găsi un răspuns care să definească cauza durerii noastre.

Deși știm că nu vom înțelege pe deplin anumite lucruri până când toate lucrurile vor fi restaurate, cred că există diferite moduri în care putem gestiona aceste mistere în acest veac. Există diverse atitudini pe care le putem avea ca și răspuns față de Dumnezeu în timp ce navigăm prin aceste întrebări fără răspuns.

Cu siguranță, sunt momente în care luăm decizii greșite și prin asta pregătim terenul pentru propria noastră distrugere. Uneori alegem să trăim în păcat sau să-l lăsăm să persiste în viața noastră, chiar și atunci când vedem răul pe care îl provoacă, fiind gata să suferim consecințele. Nu ne ajută să-L învinuim pe Dumnezeu pentru daunele cauzate de alegerile noastre greșite, dar ne poate ajuta enorm asumarea greșelilor și să vedem cum El ne restaurează. Nu am nicio îndoială că mila lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă pentru a acoperi cele mai cumplite fărădelegi și a le spăla pentru veșnicie. Din nou și din nou, în Scriptură, vedem acest tipar: păcat și consecință, apoi milă și răscumpărare. Păcat și consecință, milă și răscumpărare. Atunci când eșuăm, sângele Lui nu încetează niciodată să ne spele, harul Lui nu încetează să ne vindece, iar răbdarea Lui rămâne mult mai mare decât putem noi să măsurăm.

Dar există un alt tip de suferință, mai greu de înțeles și anume cum explicăm distrugerea care nu este rezultatul propriilor noastre acțiuni?

În cartea lui Iov, vedem cum Dumnezeu (pe care, de obicei, ne așteptăm să ne protejeze de suferință) îl indică pe Iov lui Satan, permițându-i să-l testeze. Dacă credem că bunătatea lui Dumnezeu depinde de cât de ușoară este viața noastră, această povestire ni se va părea o dovadă de cruzime divină. Dar dacă înțelegem că bunătatea Lui este mult mai profundă decât simpla protecție de suferință, avem ceva extraordinar de învățat din această relatare scripturală.

Rezumatul este următorul: Iov era un om neprihănit, fără vină înaintea lui Dumnezeu, și de aceea avea o viață plină de binecuvântări. Satan îi spune lui Dumnezeu că Iov Îl iubește doar pentru că duce o viață binecuvântată, dar că dacă ar pierde tot, L-ar blestema pe Acesta. Dumnezeu îi îngăduie lui Satan să-l testeze pe Iov pentru o vreme. Satan îi distruge familia, îi spulberă posesiunile, îi șubrezește sănătatea până la limita îngăduită de Dumnezeu. Iar Iov ajunge atât de deznădăjduit încât blestemă ziua în care s-a născut.

Am auzit multe interpretări ale acestei povestiri, iar teologia suferinței fiecăruia dintre noi, rezultată în urma experienței lui Iov, va influența modul în care o înțelegem și ne vom raporta la ea. Nu doar că Iov era neprihănit, dar tocmai acesta a fost motivul pentru care a fost ales pentru încercare. Nu există nici o posibilitate de a susține că el a făcut ceva greșit pentru a-și atrage propria suferință.

Un detaliu adesea trecut cu vederea în această poveste este reacția prietenilor lui Iov. Trei dintre ei, Elifaz, Bildad și Țofar ne oferă o imagine a răspunsurilor comune pe care le avem față de suferință și teologia care stă în spatele acestora.

Când citesc răspunsurile acestor oameni la suferința prietenului lor, văd cum încearcă să definească sursa distrugerii, exact cum facem și noi deseori. În loc să-l mângâie pentru suferința lui, ei îi spun că trebuie să fi păcătuit grav pentru a merita toate aceste tragedii. Sigur Dumnezeu nu ar permite atât de multă suferință într-o viață neprihănită, nu-i așa? Îl îndeamnă pe Iov să-și caute păcatul ascuns și să se pocăiască. Dar noi avem avantajul de a cunoaște adevărul, faptul că nu păcatul lui Iov a fost cauza suferinței lui ci că Dumnezeu a permis testul.

Acest aspect al povestirii este rareori subliniat, dar cred că ne arată un adevăr important despre suferință și anume că răspunsurile insensibile ale celor bine intenționați pot răni profund în acele momente. Faptul că cineva Îl iubește pe Dumnezeu nu înseamnă că nu poate face rău prin cuvintele sale. Această povestire ne avertizează să nu vedem suferința doar ca pe o pedeapsă de la Dumnezeu.

Dumnezeu nu are nevoie să te pedepsească pentru păcatul tău. Păcatele tale au fost puse asupra Fiului Său și răstignite cu El acum peste două mii de ani. Sângele lui Isus este mai mult decât suficient pentru a acoperi o sumedenie de păcate. Nu uita lucrarea crucii și nu te întoarce la zilele în care căutai o jertfă suficient de pură pentru ispășirea ta.

Dacă suferința te face să te întrebi cine ești în această povestire, poate uneori te identifici cu Iov. Dar de asemenea, în alte momente, ești mai mult ca Elifaz sau Bildad, prietenul care privește cu milă și încearcă să explice suferința altcuiva.

În final, Dumnezeu i-a spus lui Iov că prietenii lui greșiseră și i-a mustrat. În graba lor de a explica un lucru complex, l-au făcut prea simplist și exact asta facem și noi uneori. Vrem ca această povestire să ne explice „de ce” suferim, dar nu asta face ea. În schimb, ne invită să avem încredere în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegem de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Într-o zi, Yahweh va îndrepta toate lucrurile. Până atunci, îndrăznește să-I încredințezi tainele pe care nu le poți înțelege punându-ți încrederea în El. Mila Lui este infinită iar tu ești cea mai iubită creație din univers.

- Much Love