Sezonul pustiei (partea 2)
Suferința ca mijloc de binecuvântare dumnezeiască
Ieri am scris un articol despre acel tip de untdelemn care poate veni doar prin zdrobire. Deși ne rugăm pentru o ungere proaspătă, nu ne rugăm să fim zdrobiți. Și uneori nu ne dăm seama cât de ușor gândirea „Evangheliei vieții bune” se strecoară în mintea noastră (adică „dacă Îl urmez pe Isus și mă rog pentru circumstanțele mele, atunci lucrurile ar trebui să fie bune pentru mine și Dumnezeu ar trebui să mă protejeze de suferință).
Știm din Scriptură că vom suferi în această lume și, cu siguranță, am auzit această frază: „dar promisiunea pe care ne-a dat-o este că va fi cu noi în suferința noastră.” Acest lucru este adevărat și este cea mai mare mângâiere pe care o putem găsi. Dar vreau să întorc perspectiva pentru un moment și să iau în considerare faptul că este posibil să fim noi cei care suntem prezenți în suferința Lui.
Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. Filipeni 3:10
Unele traduceri spun „să cunosc puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui.” Când suferim, pășim într-o parte din experiența lui Dumnezeu care ne permite să-L cunoaștem mai profund, o parte a Lui pe care o putem cunoaște doar prin durere. Intrăm într-o realitate pe care El o cunoaște foarte bine de mult timp, dar acum putem avea părtășie cu El într-o experiență profund intimă.
Ne agățăm repede de promisiunile Scripturii legate de binele nostru și le proclamăm asupra vieții noastre, dar nu văd prea mulți oameni care să sară să proclame „părtășia suferințelor Lui, devenind asemenea cu moartea Lui.”
Da, Dumnezeu este foarte prezent cu noi în durerea noastră, dar nu ca o figură distantă care are luxul de a evita suferința, nu ca un simplu spectator și nici măcar ca un prieten care empatizează, dar nu poate înțelege pe deplin. Când suferim, pășim în însăși inima lui Dumnezeu, care a cunoscut agonia și ne întâlnim cu El acolo. Isus a fost numit literalmente „Omul durerii, obișnuit cu suferința”. Cum am putea să ne relaționăm cu El fără să fi cunoscut vreodată vreo formă de durere?
În mijlocul încercărilor noastre, este ușor să ne întrebăm dacă lui Dumnezeu îi pasă, dacă încă are compasiune pentru noi. Dar ți-a provocat vreodată durerea ta compasiune pentru El? Știu că este un gând neașteptat. Dumnezeu nu este slab. Dar El are o inimă și simte. Nu S-a separat de noi ca să rămână neatins de suferința lumii. Ne face durerea noastră să conștientizăm ce a îndurat El pentru noi? Sau doar ne face furioși pe El?
Chiar după afirmațiile îndrăznețe ale lui Pavel despre dorința de a-L cunoaște pe Hristos, el face apoi declarația curajoasă că poate „face toate lucrurile prin El”. Din nou, în acest pasaj, scris din închisoare, Pavel vorbea despre suferință. Este atât de ușor să citim acest verset și să ne simțim împuterniciți să escaladăm munți, dar Pavel naviga prin văi adânci.
Înainte de a spune că poate face totul în Cristos, el scrie:
Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m’am deprins să fiu sătul și flămînd, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește. Filipeni 4:12, 13
De ce fugim de suferință?
Dacă durerea ne permite să Îl cunoaștem pe Dumnezeu într-un mod atât de profund, de ce o evităm constant?
Cred că este pentru că, atunci când ne imaginăm pustia, ne gândim doar la greutăți, nu prea ne putem imagina comorile care se găsesc acolo. Nu ne putem imagina harul nespus de mare. Așa că fugim. Dar când, în sfârșit, renunțăm la frică și ne lăsăm în voia Lui, începem să găsim bogățiile.
Pustia ta ar putea fi singurătatea, a fi izolat este un pustiu dureros în sine. Pustia ta ar putea fi tăcerea lui Dumnezeu, ani în care nu ai auzit nimic de la El, simțindu-te uscat spiritual. Pustia ta ar putea fi sfârșitul planurilor tale, ca atunci când toate visurile tale s-au prăbușit și acum vezi doar un orizont gol, o întindere vastă de nisip. Pustia este un teritoriu necunoscut, lipsit de direcție și cu multe lipsuri în general.
Oricare ar fi, ai ocazia incredibilă de a te întâlni cu Dumnezeu acolo. Și această ocazie misterioasă există doar pentru o scurtă perioadă de timp. Această viață este singura dată când vom experimenta durerea, și singura șansă pe care o avem să Îl glorificăm prin ea.
Vrei să privești în urmă și să spui că, deși inima ta era frântă, mâinile tale erau înălțate spre El în închinare? Că L-ai crezut pe Dumnezeu și a meritat totul pentru că El Și-a împlinit Cuvântul? Încrederea strălucește puternic în cuptorul suferinței și tu vei ieși din el ca aurul curățit prin foc.
Sezonul pustiei nu este doar un timp de arșiță sub soarele arzător, ci este un timpîn care privești spre cer și poți vedea mana căzând înspre binecuvântarea ta. Dacă nu vezi nimic, du-te din nou dimineața și verifică pământul. Și din nou, și din nou, în fiecare zi, până când vei găsi ceea ce El vrea să îți dăruiască.
Este greu de înțeles acste lucruri în mijlocul încercării, dar suferința este de fapt unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu ne binecuvântează. Prin încercare primim profunzime, înțelepciune, perseverență, perspectivă, maturitate și cel mai prețios dar: cunoașterea Lui. Am văzut asta de prea multe ori ca să o neg, arde în mine convingerea că uneori aurul rafinat prin foc este adevărata viață prosperă. Încercarea nu este doar un test, este o vânătoare de comori.
- Much Love