Sărbatoarea Savuot (partea 2)

Semnificații ascunse

Perioada judecătorilor din Israel a trecut curând, iar strănepotul lui Rut, David, a urcat pe tronul lui Israel. David a fost un om după inima lui Dumnezeu, iar DOMNUL a încheiat un legământ cu el, promițând că va așeza pe tronul unei Împărății veșnice un urmaș al lui David.

Însă nu după multe generații de la domnia glorioasă a lui David, blestemele legământului de la Sinai s-au abătut asupra unui popor neascultător, iar națiunea s-a rupt în două. Regatul de nord, Israel, a fost învins și dus în exil de către asirieni în anul 721 î.Hr., urmat apoi de exilul regatului de sud, Iuda, în Babilon, câteva generații mai târziu, în anul 598 î.Hr. Exilații erau deznădăjduiți: cum avea să-Și împlinească Domnul promisiunea făcută lui Avraam despre urmașii săi și despre țara promisă? Cum avea să păstreze Dumnezeu legământul cu David, că Israel va fi o împărăție veșnică, condusă de un fiu al lui David? Cum ar putea poporul lui Israel să fie răscumpărat din acest ciclu de încălcare a legii legământului de la Sinai și de expulzare din țara moștenirii lor?

Câteva sute de ani după ce perșii au permis exilaților din Iuda să se întoarcă și să reconstruiască Templul și zidurile Ierusalimului, Isus, fiul lui David și fiul lui Avraam, fiul lui Rut și fiul lui Rahav, a mers la râul Iordan, unde vărul său predica mulțimilor și boteza cu un botez al pocăinței. Acest văr, Ioan, fusese întrebat odată dacă el este Mesia, fiul promis al lui David, și a răspuns: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Lopata Lui este în mână ca să-Și curețe aria și să adune grâul în grânarul Său, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” Luca 3:16-17

Isus s-a apropiat de Ioan și I-a cerut să-L boteze, dar Ioan s-a împotrivit, zicând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” Isus i-a răspuns: „Lasă acum, căci așa se cuvine să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a botezat, iar cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a coborât ca un porumbel și S-a așezat peste El. Un glas din cer a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.” Matei 3:13-17

Plin de puterea Duhului, Isus s-a întors în Galileea, învățând în sinagogi și uimind ascultătorii. Când a venit în Nazaret, orașul în care fusese crescut, a intrat în sinagogă într-o zi de Sabat, iar sulul profetului Isaia I-a fost dat. A desfășurat sulul și a citit:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor vestea cea bună. M-a trimis să vestesc robilor slobozenia și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

Apoi a înfășurat sulul, l-a dat înapoi și a spus: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură în auzul vostru.” Luca 4:16-17 Aceasta a fost nimic altceva decât o declarație a jubileului, o proclamare că răscumpărarea se apropie.

Isus și-a continuat lucrarea și predicarea în regiune timp de câțiva ani. Cu ocazia sărbătorii Paștelui, El și ucenicii Săi au mers la Ierusalim. În timpul cinei și apoi în plimbarea care a urmat, Isus le-a oferit ucenicilor Săi un mesaj de rămas bun, pe care aceștia nu l-au înțeles pe deplin. Le-a vorbit despre sângele noului legământ și despre avantajele Ajutorului (Mângâietorului) pe care urma să-L trimită în absența Sa. „Când va veni Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la El, ci va spune tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.”Ioan 16:6-15

La scurt timp după această discuție, Isus a fost arestat, judecat, răstignit, a murit și a fost îngropat. Ucenicii au căzut în disperare. Ei crezuseră că Isus era Mesia cel promis, fiul lui David, care avea să conducă împărăția restaurată a lui Israel și să adune triburile pierdute ale nordului din exilul lor de secole. Unde era promisiunea de Jubileu pe care o vestise în sinagoga din Nazaret? Totul părea pierdut.

Dar, în a treia zi după moartea Sa, Isus a înviat. S-a arătat multora dintre ucenici, iar timp de patruzeci de zile, în perioada numărării omerului, i-a învățat despre Împărăția lui Dumnezeu și le-a spus să rămână în Ierusalim. „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt nu după multe zile.” Când a venit ziua în care Isus trebuia să Se înalțe la cer pentru a trimite Ajutorul (pe Duhul Sfânt), ucenicii L-au întrebat pentru ultima dată: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să restaurezi împărăția lui Israel?” Isus le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele pe care Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere când va veni Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Faptele Apostolilor 1:4-8

După aceste cuvinte, Isus S-a înălțat și un nor L-a ascuns din privirile lor. Ucenicii au rămas în Ierusalim, așa cum le poruncise Isus, și în ziua sărbătorii Șavuot, erau adunați cu toții într-un singur loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic. Așa cum focul marcase prezența lui Dumnezeu la Sinai, așa au apărut limbi ca de foc care s-au așezat pe fiecare dintre ei. Așa cum Duhul lui Dumnezeu fusese turnat peste bătrânii de la Cortul Întâlnirii și ei au început să prorocească, așa și Duhul Sfânt a fost turnat peste ucenici, și au început să vorbească în limbi, după cum le dădea Duhul să rostească. Așa cum zidurile Ierihonului s-au cutremurat, tot așa s-a cutremurat și clădirea din Ierusalim în acea zi. Ioan profețise corect: Isus Și-a botezat urmașii cu Duhul Sfânt și cu foc, și a făcut-o în ziua cea mai potrivită, la sărbătoarea Șavuot. Așa cum spusese și Isus, Duhul Sfânt i-a dat lui Petru puterea să mărturisească despre lucrarea Lui mulțimilor venite la Ierusalim, și în acea zi s-au adăugat 3000 de suflete, o primă recoltă măreață.

Acești credincioși plini de Duh au continuat să mărturisească în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului. Curând, însă, s-a întâmplat un lucru uimitor. Duhul Sfânt a coborât peste un om păgân și peste familia lui, în timp ce Petru le vestea Evanghelia lui Isus Hristos. Pe măsură ce neamurile începeau să-L accepte pe Isus ca Mesia al lui Israel și erau botezate în Duh în număr tot mai mare, apostolii au convocat un conciliu la Ierusalim pentru a decide cum să-i trateze pe acești credincioși. Cum puteau cei din afara Israelului să participe la promisiunile legate de familiile și de țara lui Israel? Trebuiau ei circumciși și să-și asume întreaga Lege dată la Sinai?

Petru și Iacov au argumentat împotriva unei astfel de practici. Neamuri chemate pentru numele Domnului, precum Rahav și Rut, se regăsesc în toată Scriptura, iar Legea dată la Sinai prevedea includerea lor în viața națională a lui Israel. Acești credincioși dintre neamuri trebuiau tratați ca niște străini locuitori („ger”), nu supuși întregii Legi a Israelului, ci doar reglementărilor specifice străinilor care locuiau în Israel. Conciliul a fost de acord și a trimis hotărârea tuturor credincioșilor din regiune.

Dacă Duhul trebuie înțeles drept „garanția moștenirii noastre până la răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu,” așa cum explică apostolul Pavel în scrisoarea sa către efeseni, atunci moștenitorii dintre neamuri împlinesc cuvintele profetului Ezechiel despre împărțirea moștenirii lui Avraam în veacul ce va veni:

„Împărțiți țara aceasta între voi, după semințiile lui Israel. Veți da parte de moștenire și străinului (ger) care locuiește în mijlocul vostru și are copii născuți în mijlocul vostru. Ei vor fi ca și băștinașii dintre copiii lui Israel. Împreună cu voi li se va da moștenire între semințiile lui Israel. În seminția în care locuiește străinul, acolo să-i dați moștenirea, zice Domnul Dumnezeu.” Ezechiel 47:21-22

Prin pecetluirea cu Duhul Sfânt, atât iudeii cât și neamurile, israelienii nativi și străinii locuitori, au o garanție a unei moșteniri viitoare, așa cum au prezis profeții. Dar cum se va realiza această moștenire în Împărăția promisă? Și când Se va întoarce Isus ca să adune triburile exilate și să restaureze pământul promis lui Avraam pentru urmașii săi? Ultima întrebare a ucenicilor către Isus: „Acum vei restaura Împărăția lui Israel?” — rămâne în aer, trădând dorul lor profund pentru Jubileul final, când toate cele douăsprezece seminții ale lui Israel vor fi adunate din mijlocul neamurilor la Sion și exilul se va sfârși.

Întreaga creație participă la această dorință, la arătarea fiilor lui Dumnezeu, la adunarea finală a familiei Lui:

„Și nu numai ea, ci și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.” Romani 8:23

Tot Israelul dorește să fie adunat din exil, reunit și condus de fiul lui David:

„Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel dintre neamurile la care s-au dus, îi voi strânge din toate părțile și-i voi aduce în țara lor. Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; un singur Împărat va fi împăratul tuturor; nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății. Nu se vor mai spurca cu idolii lor, cu urâciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi mântui din toate abaterile lor, îi voi curăți; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.” Ezechiel 37:21-23

Cât de nemărginită este bunătatea, cât de veșnică este credincioșia Dumnezeului nostru!

Moștenirea promisă lui Avraam, lui Moise și lui David — atât familiilor lor cât și pământului lor — nu putea fi realizată prin neprihănirea lui Israel. Combinația letală dintre firea pământească și Lege i-a adus într-o continuă înstrăinare de Dumnezeu, unii de alții și de pământ. Așadar, Dumnezeu Însuși a conceput un plan: un legământ nou, tăiat în propria Lui carne, avea să salveze de păcat. Când acest nou legământ va fi deplin împlinit, cei stropiți cu sângele Mielului Pascal suprem vor deschide calea ca legea lui Dumnezeu să locuiască în poporul Său, iar ei nu vor mai dori să se răzvrătească împotriva stăpânirii Lui sau să-și trădeze familia. Nu se vor mai simți blestemele legii date la Sinai, iar toate triburile lui Israel vor locui în siguranță în țara promisă părinților lor, sub un singur Rege: Mesia Isus. Neamurile care s-au legat de poporul și de Dumnezeul lui Israel vor avea, de asemenea, o moștenire, mărturisită de botezul lor cu Duhul Sfânt și de viețile lui Rahav și Rut. Această familie a lui Dumnezeu se va bucura de părtășie veșnică cu Dumnezeul lor, de libertate deplină din robie și vor locui în țara părinților lor fără ca cineva să le mai facă vreun rău.

Așadar, să sărbătorim această sărbătoare a primelor roade, și să ne amintim cu bucurie de revelația legii de la Sinai, căci Dumnezeul nostru va aduce atât secerișul, cât și legea la împlinirea lor deplină, un sfârșit al păcatului, morții și al ciclului brutal al exilului, Jubileul final.

- Much Love