Provocări și reforme
Amintiri din viața Domnului Isus
Isus este persoana mea preferată despre care îmi place să vorbesc deoarece în El există o atracție fermecătoare. Sunt recunoscător că avem veșnicia la dispoziție pentru a-I privi frumusețea. Mi se pare interesant cum, pe măsură ce starea lumii se schimbă și se transformă, diferite aspecte ale Lui ies în evidență și sunt mai ușor discutate.
În ultima vreme, unul dintre subiectele centrale a fost „provocarea” în sensul că Isus a făcut lucruri care păreau provocatoare și reformatoare. Tema aceasta este adesea asociată cu istorisirea în care Isus răstoarnă mesele din templu. Acum, deși nu sunt în dezacord cu această asociere, am observat că atunci când aceste povestiri sunt percepute prin filtre tulburi, ele dau naștere unor roade necurate. Filtrele tulburi ne fac să pierdem din vedere imaginea de ansamblu. Ne determină să punem în valoare anumite părți din Scriptură și să le ignorăm pe altele. Vom rata scopul și motivația din spatele modului Său de a acționa atunci când încetăm să-L mai căutăm după ce găsim o poveste care pare să ne susțină punctul de vedere.
În încercarea de a completa tema „Isus Reformatorul,” aș dori să asociez cuvântul „provocare” cu o altă povestire. Scopul acestei istorisiri este același cu cel al curățirii templului: deschiderea unui drum pentru un râu, un râu de apă vie. Povestea are loc în Samaria.
În Ioan 4, Isus tocmai fusese botezat și era pe cale să meargă spre Galileea. Înainte de asta, Scriptura spune că „trebuia să treacă prin Samaria.”
Pentru cei care nu cunosc istoria dintre evrei și samariteni, să spunem doar că aceste două grupuri nu se înțelegeau deloc. Samaritenii erau considerați de evrei drept un fel de „apostați.” Cu mult timp în urmă, aceștia aleseseră să se căsătorească cu canaaniți și să adopte unele dintre practicile lor religioase. Evreii evitau această regiune cu orice preț, însă nu și acest bărbat evreu.
Călătorind pe arșiță, Isus obosește și se oprește la fântâna lui Iacov, unde găsește o femeie scoțând apă. Isus, dispus să-Și arate slăbiciunea, îi cere acestei femei niște apă.
Ce?
Isus nu doar că vorbește cu o samariteancă considerată apostată, dar ea este și femeie iar Isus îi cere ajutor. Acest lucru ar fi fost umilitor, ba chiar considerat necurat de către orice evreu religios de atunci. Și, ca să adăugăm la nebunie, Isus (prin Duhul Sfânt) știe că viața acestei femei este plină de adulter. Isus a cerut apă de la o femeie adulteră, apostată, samariteancă.
Să privim mai atent la ironia acestei situații. De ce este ea provocatoare? Evreii credeau că samaritenii L-au ofensat profund pe Dumnezeu prin încălcarea Legii lui Moise. Evreii îi priveau de sus pe samariteni, considerând că și Dumnezeu face același lucru. Totuși, Isus vine și se smerește în fața ei. Nu a venit cu forța, urcându-se pe fântână și predicându-i de sus. A venit ca un om smerit, dispus să primească ajutorul ei.
De ce?
Pentru că scopul Legii Iiubirii este eliberarea captivilor și restaurarea lor de către El. Legea iubirii merge oriunde și se smerește în fața oricui, pentru a le rupe lanțurile. Aceasta este provocarea și reforma adusă de iubire, pentru că religia își derivă „sfințenia” din separarea față de ceea ce consideră murdar. Iubirea vede murdăria și spune: „Te voi spăla.” Iubirea se apropie de cei zdrobiți, religia se separă ca să-și păstreze zidurile spoite cu var.
Aceasta este provocarea iubirii lui Dumnezeu: că alege să Se odihnească asupra unui păcătos cu duhul zdrobit, în locul unei inimi mândre cu totul în ordine. Aceasta este masa supremă care trebuie răsturnată: alegerea de a fi în mijlocul celor zdrobiți și de a-i iubi cu smerenie. Această Împărăție „răsturnată” sau provocatoare arată uneori ca o demolare agresivă a închinării necurate, iar alteori ca o întâlnire plină de dragoste, față în față, cu cel de care se presupune că ar trebui să fii ofensat. Pentru a fi eficient în dărâmare, adesea trebuie să privești mai întâi în ochi lucrurile.
Răsturnarea meselor de către Isus a fost provocatoare, dar faptul că Dumnezeu a ales să Se smerească și să fie în mijlocul nostru mă provoacă și mai mult.
Cred că ideea de „Samaria” există și astăzi în inimile celor religioși. Cred că poate fi un bun indicator dacă umblăm în religiozitate căci dacă ne uităm la alte grupuri de oameni, mișcări, biserici etc. și spunem ceva de genul: „Ei Îl ofensază pe Dumnezeu și El nu S-ar arăta niciodată acolo.” Asta ne ține temători față de cei diferiți de noi și departe de inima Sa, care dorește să rupă toate lanțurile, oriunde.
Fără o mentalitate cerească, vom lega iubirea și nu o vom lăsa să meargă acolo unde dorește. Viețile noastre vor deveni decupaje ale versetelor preferate, copiate și lipite, în loc să fim transformați de întregul Cuvânt în iubire.
Când Isus era cu femeia samariteană, a spus: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau,’ tu singură I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie.”
Nu pot să nu văd o legătură între acest moment și momentul în care Isus era pe cruce. În Ioan 19 scrie:
„După aceea, Isus, știind că acum totul s-a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: «Mi-e sete!» Acolo era un vas plin cu oțet; au pus un burete plin cu oțet pe o ramură de isop și l-au dus la gura Lui. Când a luat Isus oțetul, a zis: «S-a isprăvit!» Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.”
Văd aceste două momente în care Isus însetează și primește o băutură din mâinile păcătoșilor, două cupe foarte provocatoare. Băutura de la samariteancă L-ar fi făcut de rușine în ochii celorlalți și oțetul la fel. În aceste moduri, rușinea noastră a fost pusă asupra Lui. Dar în timp ce luarea oțetului I-a adus rușinea noastră, primirea băuturii Lui ne-a adus viața. Aplecarea capului Său a devenit ridicarea capului nostru. Darea duhului Său a însemnat că Duhul Sfânt poate locui acum în noi. Trebuie să ducem această libertate uimitoare peste tot!
Și eu am considerat unele locuri, persoane și mișcări drept „Samaria”, locul unde Isus „cu siguranță” nu ar fi prezent și nu ar binecuvânta niciodată. Dar legea iubirii nădăjduiește, crede și îndură totul, pentru ca lanțurile să fie rupte și oamenii eliberați. Fii dispus să accepți disprețul pentru a aduce vindecare. Renunță la drepturile tale ca să aduci libertate altora. Provoacă nu doar prin răsturnarea meselor, ci prin smerirea ta în fața celor pe care alții i-au numit apostați. Dacă crezi că anumite locuri nu au apa vie a lui Isus, du-o tu acolo. Nu te gândi doar să răstorni o masă, ci să umpli casa cu râul de apă vie. Izvorul este acum în tine așa că du-te și oferă oamenilor din Samaria o băutură vie.
- Much Love