House of David

Câți dintre voi aveți niște uriași în viața voastră? Poate a fost o factură – o factură uriașă. Poate a fost un rezultat medical – un raport uriaș de la doctor. Poate a fost o problemă în căsnicie sau o problemă în familie, ceva care a încercat să te atace.

Când ne uităm la această parte din povestea lui David, în 1 Samuel 17, ne entuziasmăm de Cuvântul lui Dumnezeu pentru că aceasta este o poveste despre cum să ucizi un uriaș, un ghid despre cum să înfrunți uriașii din viața ta – profilul unui ucigaș de uriași.

Dar pentru a înțelege povestea, mergem înapoi cu 3.000 de ani, într-o vale numită Elah, chiar lângă Tel Aviv. Era o regiune în Israel numită Șefelah. Pe o parte a văii era o creastă de munte unde armata lui Israel era așezată, pregătită de luptă. Pe cealaltă parte era armata filistenilor.

Geografia cosmică este foarte importantă în contextul luptei cu filistenii și Goliat. Motivul pentru care acest concept este atât de important în contextul narațiunii lui David este faptul că el reprezintă decorul de fundal al întregii povești.

De fapt, nu doar al poveștii lui David —este fundalul întregului Vechi Testament. Și nu doar al Vechiului Testament, ci al întregii narațiuni biblice — Vechiul și Noul Testament. Ba mai mult: este contextul și fundalul realității în care trăim chiar azi. Prin urmare, geografia cosmică este esențială.

Scena de deschidere a poveștii lui David este lupta cu Goliat. Interesant este că această confruntare are loc în Valea Elah. Valea Elah era o zonă de frontieră, o linie de graniță între teritoriul filistenilor și cel al israeliților. Și chiar pe acest „teren de graniță” are loc bătălia. Cine câștigă, își extinde granițele în teritoriul celuilalt.

Poporul lui Israel primise țara Canaanului și responsabilitatea de a o cuceri și de a o stăpâni complet. Dar acest lucru nu s-a realizat pe deplin în timpul cuceririlor lui Iosua. Așadar, David este chemat să continue ceea ce Iosua a început. Și tocmai de aceea, geografia cosmică este un concept-cheie.

Totul începe, de fapt, în Geneza 11, când oamenii lumii se adună pe câmpiile Șinearului și iau decizia să construiască un turn-templu. De ce ar lua o asemenea decizie în contextul lumii antice din Orientul Apropiat? Pentru că în acea cultură, locurile geografice erau văzute ca fiind conectate cu realități supranaturale și cosmice.

Munții, de exemplu, erau considerați locuri de întâlnire între Dumnezeu și oameni. Și are sens chiar și dintr-o perspectivă fizică: sunt cel mai înalt punct al lumii pământești, locul ideal pentru ca ființele cerești să se întâlnească cu oamenii.

De aceea, munții sunt importanți. De exemplu, Muntele Olimp, în mitologia greacă, era locuința lui Zeus. Acest tipar există în aproape toate culturile.

Dar de unde vin aceste tipare în religiile lumii? Ele provin din adevărata poveste originară — narațiunea biblică a lui Dumnezeu.

În Geneza 11, oamenii se află într-o situație dificilă: sunt pe câmpiile Șinearului — și ce nu există pe câmpii? Munți. Ei nu pot urca la Dumnezeu. Așa că decid să construiască un ziguratt — un turn-templu artificial care să atingă cerul.

Există multe dovezi arheologice care susțin această idee. Unii arheologi cred chiar că au găsit rămășițele acelui ziguratt, posibil chiar Turnul Babel menționat în Scriptură. Scopul zigurattului era să construiască o casă pentru divinitate. Templul era masiv, iar la vârf se afla o „casă” – locuința zeului.

La baza templului locuiau preoții și slujitorii. Exista un sistem amplu de scări care urca până la locul unde „zeul” locuia.

Dar adevărata problemă era că Dumnezeu nu le poruncise să urce, ci să se răspândească. „Mergeți și umpleți pământul.”

Prin urmare, Turnul Babel este o imagine a rebeliunii umane totale. Și, așa cum vom vedea de multe ori în Scriptură, unde există rebeliune umană, există și un ecou cosmic — o rebeliune supranaturală.

Narațiunea Babel începe cu o singură limbă pentru întreaga omenire. Apoi, în Geneza 10, avem „Tabelul națiunilor” — diverse popoare, dar încă unite prin aceeași limbă comună.

Apoi, ca rezultat al rebeliunii umane, Dumnezeu le ia limba comună.Când limbajul unic dispare, oamenii se separă în propriile limbi, triburi și neamuri. Aceasta este povestea originii națiunilor.

Apoi, în Deuteronom 32:8–9, ni se oferă urmarea acestei povești. Este extrem de importantă, pentru că ni se spune că, în acel context, Dumnezeu a predat națiunile — cele care se răzvrătiseră — „fiilor de…”

Și aici apare întrebarea: „fiilor cui?” Scopul acestui „predat” era administrarea, nu domnia absolută. Acești „fii” trebuiau să vegheze și să păstorească națiunile până în momentul când Dumnezeu avea să le răscumpere și să le restaureze pe toate.

Dacă ne uităm la diferite traduceri moderne ale Bibliei – NTR, GBV, VDC, KJV, NKJV, NLT, NIV, NASB, CSB, ESV- vom observa că unele spun „fiii lui Israel”, iar altele sugerează altceva.

Fiecare traducere este, într-un sens, o interpretare. Când traduci dintr-o limbă sursă într-o limbă țintă, faci alegeri teologice și lingvistice.

Așadar, atunci când citim „fiii lui Israel”, aceasta reflectă interpretarea că ar fi vorba despre ființe umane, administratori umani. Dar există o problemă:

Septuaginta — traducerea greacă antică a Vechiului Testament — care, de fapt, este textul cel mai frecvent citat de autorii Noului Testament, traduce pasajul astfel: „îngerii lui Dumnezeu”.

Mulți cercetători ai Noului Testament cred același lucru: că Deuteronom 32:8–9 reflectă o viziune antică asupra lumii împărțite între entități spirituale — iar Israel era partea pe care Domnul Dumnezeu Și-a păstrat-o pentru Sine.

Termenul folisit în Deuteronom 32:8 este „bene Elohim” – „fiii lui Dumnezeu”.

Deuteronom 32:8–9, citit în lumina episodului Turnului Babel, devine practic povestea de origine a zeilor națiunilor. Este rădăcina conflictului național și spiritual. Explică tensiunea constantă din istorie între Israel și celelalte popoare – și între Dumnezeul adevărat și dumnezeii falși.

Acei „fii ai lui Dumnezeu” din Deuteronom 32:8–9 au fost inițial desemnați ca administratori ai națiunilor, dar în timp au devenit corupți: au abandonat misiunea lor de păzitori și au început să caute închinarea oamenilor, răzvrătindu-se astfel complet împotriva lui Dumnezeu. Ei devin dumnezeii falși ai lumii.

Exact despre acest pericol îi avertizează Dumnezeu pe israeliți în Deuteronom 4:19: „Să nu te închini soarelui, lunii și stelelor” — lucruri asociate, în mentalitatea antică, cu ființe spirituale reale, care însă s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Acest aspect al geografiei cosmică reapare în povestea lui David și Goliat:

– David este israelit, un descendent al lui Iacov.

– În Deuteronom 32:9, se spune că Yahweh L-a ales pe Iacov ca „moștenirea Lui”. Prin urmare, David reprezintă poporul ales al lui Dumnezeu.

Cine este Goliat? El este un războinic filistean din Gat.

Cine erau filistenii? Unul dintre acele popoare rebele conduse de un dumnezeu fals al neamurilor. Filistenii se închinau unui zeu numit Dagon. Cercetătorii discută despre natura exactă a zeului Dagon: probabil era un zeu al cerealelor (un zeu al recoltelor).

Dacă ne întoarcem la 1 Samuel 5, vedem conflictul direct: chivotul legământului este pus în templul lui Dagon, iar idolul cade la pământ înaintea lui Yahweh.

Aceasta este imaginea simbolică a războiului cosmic: Israel, condus spiritual de Yahweh (și reprezentat prin David), se confruntă cu filistenii, conduși de un dumnezeu fals, Dagon. Bătălia are loc în Valea Elah, care se întinde de la est la vest, între teritoriul filistenilor și cel al israeliților.

Așadar, atunci când David îl învinge pe Goliat, Dumnezeu extinde granițele Israelului — atât fizic, cât și spiritual. Aceasta este geografie cosmică în acțiune. Este război spiritual. Și exact de aceea este atât de importantă — pentru că leagă întreaga poveste a lui David de conflictul cosmic început încă din Geneza 11.

A fost Goliat cu adevărat un uriaș? Știm că orașul lui natal era Gat. În Iosua 11:21–22 citim că una dintre clanurile uriașilor (Anachim), înrudite cu Nephilim, a lăsat câțiva supraviețuitori — și aceștia au rămas tocmai în Gat. Nephilimii erau produsul unei uniuni nelegitime între „fiii lui Dumnezeu” și femeile umane, descrisă în Geneza 6. Așadar, ceea ce găsim în Gat este un descendent al Nephilimilor și Anachimilor — adică Goliat, filisteanul. Și acest descendent uriaș se ridică din nou împotriva poporului lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu îl ridică pe David ca vas ales pentru a înfrunta și a distruge răul prezent în țară.

Această întâmplare are loc într-o perioadă foarte importantă a istoriei, și anume: epoca fierului. În vremea aceea, popoarele purtau multe războaie. De-a lungul a sute de ani popoarele s-au luptat folosind arme fabricate din lemn. Mergeai la luptă și dușmanii aveau cam același tip de arme de luptă. Însă, aici suntem chiar la începutul unei noi ere în care tocmai se invetaseră armele de fier. Epoca fierului a adus o revoluție pe piața de arme.

1 Samuel 13:19 –filistenii au făcut în așa fel încât în Israel nu era niciun fierar. Astfel ei au împiedicat pe evrei să aibă arme de metal. Doar Saul și Ionatan aveau arme de metal.

Armata filistenilor era mare, masivă, și știau că urma să fie un război, o bătălie în vale. O bătălie în care evreii nu aveau arme de metal ceea ce îi punea într-o situație dificilă.

Și apropo, bătălia are loc în vale. Credința se trăiește în vale. De multe ori credem că credința e pe vârful muntelui, dar de fapt ea se dovedește în vale.

Așa că filistenii au venit cu o idee:

„În loc să avem mult sânge vărsat și mii de soldați uciși, hai să trimitem cel mai mare războinic al nostru în mijlocul văii să-l provoace pe cel mai bun războinic al Israelului. Cei doi să se lupte, iar armata celui ce va câștiga va domina pe cealaltă.”

Dacă războinicul israelit ar fi câștigat, filistenii ar fi trebuit să-i servească pentru tot restul vieții. Dar dacă Goliat câștiga, Israelul ar fi devenit sclavii lor.

Cu toate că miza era acest teritoriu, Șefelah, lupta nu se dădea doar pe scena economică și politică, ci și religia era impactată în aceste bătălii. Dumnezeul filistenilor se numea Dagon –zeul pește. Era zeul fertilității, soarelui, morții –era zeu cam pentru toate. Așa că, atunci când filistenii mergeau la luptă, ei mergeau în numele lui Dagon, deoarece acesta era dumnezeul lor. Când Israel mergea la luptă, aceștia mergeau în numele lui Yahweh, Dumnezeul despre care ei credeau că este Dumnezeu.

Așa că, o armată îl reprezintă pe Dagon, iar cealaltă pe Yahweh. Când David vine la frații săi, Goliat era acolo cu armele în mână defăimând, nu doar națiunea Israel, dar și pe Dumnezeul ei. Goliat reprezintă, nu doar pe filisteni sau armata cestora, ci și pe dumnezeul lor. Credința lor era că Dagon conduce întreaga lume.

Apare acest ciobănaș care spune: „Acest război nu e doar despre Goliat, despre o armată, nu e doar despre Saul, ci despre cine este Dumnezu.”

Filistenii voiau teritoriul Israelului. Și, în același fel, Satana vrea teritoriul familiei tale. Satana vrea teritoriul purității tale. El vrea teritoriul minții tale. Vrea teritoriul căsniciei tale. El nu e doar împotriva ta personal. Această bătălie în care te afli este pentru teritoriul copiilor tăi și al nepoților tăi. Diavolul vrea să te distrugă.

Și din clipa în care începi să-L urmezi pe Dumnezeu, devii o țintă pentru dușman.

Așa că, filistenii și-au trimis cel mai mare uriaș în vale, și numele lui era Goliat. Goliat a venit zi după zi. Nu e aceasta o imagine a ispitei? El nu vine doar o dată. Nu vine doar dimineața. Vine și seara. Vine și a doua zi, și a treia zi. Timp de 40 de zile, venea și batjocorea Israelul:

„Trimiteți pe cineva să se lupte cu mine! Trimiteți-l pe cel mai puternic! Dacă el mă învinge, vă vom sluji pentru totdeauna. Dar dacă eu câștig, voi deveniți sclavii noștri.”

În 1 Samuel 17:11 scrie că, atunci când Israel a auzit aceste cuvinte, „s-au înspăimântat foarte tare și au fost adânc cutremurați”. O altă traducere spune că au fugit de frică. Se ascundeau de uriaș.

Dar introducerea următorului verset spune: „Acum David…” El era fiul unui om numit Isai, care avea opt fii, iar cei trei mai mari – Abinadab, Eliab și Șimea – erau deja în armata lui Saul. David mergea și venea, îngrijind oile tatălui său și aducând mâncare fraților săi.

Într-o zi, în versetul 17, Isai i-a spus lui David: „Du-te și adu-le fraților tăi niște pâine și niște brânză” „și du-le repede la ei.”

David a alergat. David era supus tatălui său. El a făcut exact ce i s-a cerut.

1. Prima lecție despre ucigașii de uriași: Trebuie să fii sub autoritate.

Dacă vrei să fii „deasupra” a ceea ce Dumnezeu vrea să pui sub tine, trebuie mai întâi să te pui sub autoritatea celor pe care Dumnezeu i-a pus peste tine.

Dacă vrei să învingi niște uriași, trebuie să fii sub acoperire spirituală. Este cineva care îți poate vorbi în viață? Ai conducere spirituală? Ești sub autoritate sau ești rebel și spui: „Nimeni nu-mi spune mie ce să fac”?

Mulți spun: „Eu nu merg la biserică, nu vreau să fiu sub nimeni.” Dar adevărul este: nu poți avea autoritate asupra uriașilor până nu te supui autorității divine de peste tine.

David era sub autoritate. A mers și le-a dus mâncarea fraților săi. Dar în timp ce făcea asta, Goliat a început din nou să batjocorească Israelul, așa cum făcea zilnic.

Pe lângă faptul că acest Goliat era un uriaș, mai exista un motiv pentru care cei din poporul Israel se temeau, și anume: arma lui Goliat –„Lemnul lăncii lui era ca sulul unui țesător; iar vârful ei avea greutatea de șase sute de șecheli de fier.” Goliat ține în mână o armă uriașă, ceva ce evreii nu mai văzuseră. În timp ce ei au mers la luptă cu niște bâte, filistenii aveau arme de fier.

În versetul 24, imediat ce israeliții l-au auzit și l-au văzut, „au început să fugă de el plini de frică.”

Dar David, în versetul 25, întreabă: „Stați puțin… ce se va întâmpla cu omul care-l doboară pe uriașul ăsta?”

Și i s-a spus: „Celui care îl va ucide pe uriașul acesta, regele îi va da de soție pe una dintre fiicele sale și îi va scuti întreaga familie de taxe.”

Cu alte cuvinte:

➡ Dacă ucizi acest uriaș, îți schimbi statutul financiar.

➡ Dacă ucizi acest uriaș, îți schimbi statutul marital.

➡ Dacă ucizi acest uriaș, îți schimbi destinul.

Sunt uriași în viața ta acum, care dacă îi vei învinge, vei schimba atmosfera din casa ta. Dacă scapi de acea dependență de pornografie, îți vei schimba întreaga viață. Dacă scapi de acea dependență ascunsă, de acel păcat secret, de rușine, de frică, de îngrijorare – acel uriaș care te bântuie zilnic – îți vei schimba viitorul.

Poate te vei muta din „staulul păstorului” la palat, dacă doar te vei ridica și vei înfrunta acel uriaș.

Dar diavolul adoră să te batjocorească și să-ți spună că nu poți. Că nu ești calificat. Că acest uriaș te va domina mereu.

În versetul 26, David răspunde: „Cine este acest filistean netăiat împrejur care îndrăznește să sfideze oștirile Dumnezeului celui viu?” David avea curaj. Avea încredere. Curajul lui David venea din modul în care îl vedea pe Dumnezeu.

Nu prin sabie sau suliță se decid aceste bătălii. David a înțeles că poți avea toată tehnologia pe care o vrei, dar dacă nu îl ai pe Dumnezeu de partea ta, nu poți birui deoarece Dumnezeu va birui întotdeauna. Ce dorește El se va face. David are această conștință trează a faptului că deasupra tuturor lucrurilor este Dumnezeu, că destinul unui om este strâns legat de relația pe care o cultivă cu Dumnezeu. David știa că, împreună cu Dumnezeu, uriașii devin pitici, iar departe de el, piticii devin uriași.

Cum Îl vezi tu pe Dumnezeu? Pentru că modul în care Îl vezi pe Dumnezeu schimbă felul în care îți abordezi uriașii.

Dacă Îl vezi pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu mânios, trist, slab sau mort – te înșeli. El este viu! Și El caută oameni care sunt gata să cheme ajutorul Lui. Domnul caută pretutindeni ucigași de uriași, oameni din noua generație care se ridică și spun: „Dumnezeu este capabil! El este puternic să salveze! Nimic nu este imposibil pentru El!”

Trebuie să învățăm să-L vedem pe Dumnezeu prin ceea ce spune Cuvântul Lui despre El.

Bătălia noastră nu este doar împotriva păcatului, ci pentru a arăta cine este Dumnezeu. Nu este doar depre noi, ci depre felul în care Îl reprezentăm pe El în această lume.

1 Samuel 17:47

Lecția a doua: curajul lui David venea din faptul că se vedea pe sine prin ceea ce spunea Cuvântul lui Dumnezeu despre el.

Trebuie să ne vedem pe noi înșine așa cum ne vede Dumnezeu, nu cum ne văd oamenii. Nu ce spun alții despre noi, nu ce credem noi despre noi, ci ce spune El:

• „Ești creat în mod unic.”

• „Ești mai mult decât biruitor.”

• „Ești ales pentru o vreme ca aceasta.”

Lecția a treia: trebuie să ne vedem circumstanțele prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu.

Cum privești uriașii care stau acum în fața ta?

În Cuvântul lui Dumnezeu, marea Roșie se desparte, zidurile Ierihonului cad, soarele se oprește pe cer, Iordanul se desparte, uriașii cad.Totul se pleacă înaintea Lui.

Orice circumstanță – indiferent cât de mare este, indiferent de facturile care te apasă, indiferent cât de singur te simți, indiferent cât de departe pare o căsnicie vindecată sau o familie sănătoasă – trebuie să o privești prin lentila Cuvântului lui Dumnezeu. Fiecare munte, fiecare uriaș, fiecare obstacol poate fi aruncat în mare atunci când înaintezi prin credință în Dumnezeu.

Și când David a început să vorbească împotriva uriașului, observă cine a început să-l critice: Nu doar Goliat. Ci propriul său frate. În versetul 28, fratele său cel mai mare, Eliab, l-a auzit și i-a zis: „Ce cauți tu pe aici? Ce e cu oile acelea puține ale tale?”

Acum fratele mai mare îl batjocorea. Eliab, cel despre care Samuel credea că va fi următorul rege al Israelului. Eliab era cel mai mare, cel mai puternic, dar acum încearcă să-l doboare pe David.Eliab îl cunoștea pe David din trecutul lui, dar nu îi cunoștea inima.

Și sunt oameni care știu cine ai fost, dar nu sunt conectați la cine ești chemat să devii. Ei îți amintesc mereu ce făceai înainte:„Tu fumai, tu consumai alcool, tu petreceai cu noi, știm cum erai.”

​Dar David știa cine este, pentru că știa al Cui este.

Lecția a patra: Dacă vrei să învingi uriașii, trebuie să știi cine ești știind al cui ești.

• Ești copilul lui Dumnezeu.

• Ești fiul/fiica Lui.

• Identitatea ta nu este în abilitățile tale, nici în statutul tău social, nici în familia ta, nici în trecutul tău. Identitatea ta este în Hristos.

Nu lăsa dușmanul autoînfrângerii și al condamnării să te convingă să renunți la planul lui Dumnezeu pentru viața ta!

În versetul 29, David a spus: „Ce am făcut? Nu este oare un motiv pentru care sunt aici?” Cu alte cuvinte, David spunea: „Am venit aici să te ajut. Am venit aici să te slujesc.”

David știa: „Pot arunca pietre în Goliat, dar nu pot arunca pietre în fratele meu.”

Și unii dintre noi purtăm bătălii inutile. Uneori oamenii te vor critica, te vor defăima, te vor acuza pe nedrept, vor inventa cele mai nebune povești despre tine. Dar, dacă urmezi planul lui Dumnezeu, continuă să mergi înainte. Și amintește-ți cine este adevăratul dușman. Dușmanul tău real nu este soțul tău, nu sunt copiii tăi, nu sunt socrii tăi, nu este șeful tău. Adevăratul dușman este prințul întunericului, care vrea să aducă ceartă, să te facă să lupți în bătălii inutile.

David a mers mai departe. Saul a început să audă despre el și a zis: „David, nu fi ridicol. Nu poți înfrunta acest filistean și să câștigi. Ești doar un băiat. El e un războinic din tinerețea lui.”(versetul 33) Saul încerca să-l descurajeze.

Metoda diavolului de a zidi disperare, dezamăgire, frică este intimidarea. El folosește cuvinte care te umplu de frică în loc de credință și îndrăzneală. Când îți este inima plină de frică te retragi și ești mult mai vulnerabil față de dușman. Acolo e locul în care vrea să te țină diavolul. El vrea ca oamenii să fie convinși că nu pot să fie eliberați de circumstanțele negative. O problemă majoră este faptul că, dacă vocea acuzatorului pătrunde în inima noastră, apoi aceea voce o vom găsi în gurile noastre.

Lecția cinci: Dacă vrei să ucizi un uriaș, trebuie să-ți amintești victoriile.

Amintește-ți ce a făcut Dumnezeu pentru tine în trecut, pentru că ceea ce a făcut atunci, poate face din nou.

David i-a răspuns lui Saul: „Tu nu știi. Eu am avut grijă de oile tatălui meu. Și când un leu sau un urs venea să fure un miel din turmă, alergam după el. Când îl prindeam, smulgeam mielul din gura lui, și dacă se întorcea împotriva mea, îl loveam până-l omoram.”

Și David a spus: „Ce am făcut leilor și urșilor, voi face și acestui filistean păgân, pentru că el a sfidat oștirile Dumnezeului celui viu.”

David era un adevărat luptător. Avea curaj.

Unii dintre noi îl lăsăm pe diavol să ne lovească zilnic, fără să ridicăm nici măcar o piatră. Ne batem singuri cu gândurile noastre. Problema e că ne amintim ce ar trebui să uităm și uităm ce ar trebui să ne amintim. Ne amintim greșelile, ne amintim rușinea. Dar Dumnezeu le-a uitat deja. El a aruncat păcatele noastre „cât de departe este răsăritul de apus”. El spune: „Mergi mai departe.”

Tu trebuie să-ți amintești victoriile tale. Să-ți amintești succesele tale. Să-ți amintești că încă respiri, că încă stai în picioare. Satan nu a câștigat. Încă mai e timp.

David i-a spus lui Saul: „Am înfruntat urși, am înfruntat lei. Am biruințe în trecut și am biruințe în viitor.”

Și Saul a spus: „Bine. Domnul să fie cu tine.”

Dar apoi Saul a zis: „Stai puțin, lasă-mă să-ți pun armura mea – poartă coiful meu, platoșa mea, scutul meu.” Dar totul era prea mare, prea greu.

Și David a zis: „Nu pot lupta cu astea.” Pentru că ungerea nu curge când încerci să copiezi pe altcineva. Nu există putere când încerci să fii cine nu ești. Ungerea vine când ești tu însuți.

De ce să fii o copie a altcuiva, când poți fi originalul care Dumnezeu te-a creat să fii? De ce să fii o versiune de mâna a doua a altuia, când poți fi o versiune de primă mână a ta însuți?

Ai fost născut original — nu muri o copie!

David știa: „Nu pot purta armura lui Saul. Nu pot lupta cu sabia lui. Dar Dumnezeu mi-a dat niște pietre, și știu cum să le folosesc.”

Așa că David a mers către Goliat. A coborât în vale, și-a luat praștia și pietrele.

Versetul 40: Pe măsură ce se apropia de Goliat, și Goliat se apropia de el.

Versetul 43: Goliat i-a zis: „Sunt eu câine, de vii la mine cu bețe și pietre?”Și l-a blestemat pe David în numele zeilor lui. Apoi a zis: „Vino aici și îți voi da trupul tău păsărilor cerului și fiarelor câmpului!”

Uriașii din viața ta vor să te reducă la tăcere. Vor să te bage într-un colț. Vor o biserică tăcută. Vrea să oprească biserica din a vorbi despre lucrurile care trebuie spuse:

– să oprească rasismul,

– să oprească duhul imoralității,

– să ne facă să stăm în colț și să tăcem.

Lecția șase: Trebuie să vorbești înapoi uriașilor tăi!

Bătălia aparține celor care aduc laudă lui Dumnezeu! Bătălia aparține bărbaților și femeilor care refuză să tacă și spun: „Nu! Dumnezeul meu este mai mare decât tine, Goliat. Dumnezeul meu este mai puternic decât tine. Nu sunt învins. Nu fug. Și nu tac!”

Diavolul întotdeauna șoptește când ești vulnerabil. Chiar și când ești pe munte, încearcă să te facă mândru, să crezi că ai reușit singur. Dar în vale, diavolul îți spune: „Asta a fost. S-a terminat.”

Trebuie să ridici volumul în casa ta și să începi să declari Cuvântul lui Dumnezeu. Să rostești ceea ce Dumnezeu a pus în inima ta. Dacă El a pus un vis în inima ta, nu-l ține tăcut. Vorbește-l! Declară-l! Folosește-ți vocea ca să aduci laudă lui Dumnezeu.

Așa că, David i-a vorbit lui Goliat și a spus: „Tu vii la mine cu sabie, suliță și lance, dar eu vin la tine în Numele Domnului oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe care tu L-ai sfidat. Domnul te va învinge!” Cu alte cuvinte, bătălia este a Domnului.

„Dacă te vei prezenta în vale, Eu mă voi ocupa de bătălie,” spune Domnul. „Dar trebuie să te prezinți la luptă.”

Nu fugi de confruntare. Nu te ascunde. Nu tăcea. Tu prezintă-te, iar bătălia este a Domnului.

David a spus: „Domnul te va birui, și eu te voi ucide și îți voi tăia capul. Iar trupurile moarte ale oamenilor tăi le voi da păsărilor cerului și fiarelor câmpului, și întreaga lume va ști că există un Dumnezeu în Israel.”

Lecția șapte: Atacă uriașul repede.

Cu cât aștepți mai mult să ataci uriașul, cu atât el devine mai mare. Atacă uriașul repede!

Cu cât lași o dependență să crească în casa ta, cu atât devine mai puternică.

În aceeași zi în care David l-a auzit pe uriaș vorbind, în acea zi David l-a și doborât. El nu a așteptat două săptămâni. Nu a așteptat zece ani. Nu a spus: „Lasă să mă mai joc puțin, să mai amân, să mai las uriașul să crească.” Nu! El a spus: „Am o întâlnire cu destinul meu chiar aici. Există o răsplată de cealaltă parte a ascultării mele, iar cu cât aștept mai mult, cu atât uriașul devine mai mare. Așa că îl voi doborî astăzi!”

David a luat o piatră, a pus-o în praștie, a aruncat-o și a nimerit uriașul în frunte.

Întotdeauna există un punct vulnerabil în dușman, iar Domnul îți va da strategia potrivită pentru a-l învinge.

Când piatra i-a lovit fruntea, uriașul a căzut la pământ! Și apoi David a luat sabia uriașului, și i-a tăiat capul.

El vrea să termini ca un biruitor. El vrea să tai capul acelei îngrijorări, acelei frici, acelei dependențe, acelui păcat. Dumnezeu este cu tine. El este pentru tine. El te-a uns. Unde El călăuzește, El asigură. Unde El direcționează, El protejează. Și uriașii cu care te confrunți acum nu au nicio șansă împotriva Dumnezeului din tine. „Mai mare este Cel ce este în tine decât cel ce este în lume.”

Ghid de discuție:

1.​Ai pe cineva în viață căruia să îi dai socoteală, căreia să îi ceri sfatul? Asculți cu adevărat de acea persoană când îți spune să faci ceva ce ție nu îți convine?

2.​Cu ce se aseamănă viața ta, mai mult cu un concediu neîncetat sau cu un război neîntrerupt? Cum poți schimba lucrul acesta?

3.​Numește câțiva uriași din viața ta, fii sincer! La timpul de rugăciune vrem să ne rugăm unii pentru alții.

4.​Înțelegi tu că de uciderea uriașilor din viața ta, depinde nu doar sănătatea vieții tale, ci și a familiei tale, a copiilor tăi, a generațiilor ce vin după tine? Cu cât mai mult eși dispus să lupți și să mergi să îi dobori înțelegând că biruința sau eșecul afectează și generațiile de după tine?

5.​Împărtășește o victorie din trecutul tău! Uneori pentru a putea birui ce ne stă în față, trebuie să ne reamintim ce a fost în spate și cum Domnul a fost de partea noastră.

6.​Biruința o dă Domnul, dar prezența la bătălie ține de tine. De ce bătălie fugi de multă vreme și nici măcar nu te prezinți la luptă din cauza fricii?