Cântecele Robului lui Dumnezeu
O altă piesă în cheie minoră din cartea profetului Isaia
“Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită, M’a acoperit cu umbra mînii Lui; și M’a făcut o săgeată ascuțită, M’a ascuns în tolba Lui cu săgeți, și Mi-a zis: «Israele, Tu ești Robul Meu, în care Mă voi slăvi.»
Și Eu Mă gîndeam: «Degeaba am muncit, în zădar și fără folos Mi-am istovit puterea.» Dar dreptul Meu este la Domnul, și răsplata Mea la Dumnezeul Meu.” Isaia 49:2-4
În acest al doilea Cântec al Robului lui Dumnezeu din Isaia, pe măsură ce continuăm să reflectăm asupra modului în care să ne raportăm la suferință, observăm trei lucruri despre Robul Domnului în suferință:
1. El rostește Cuvântul lui Dumnezeu, care pătrunde inimile oamenilor.
2. Are o misiune specială în planul lui Dumnezeu.
3. Nu poate vedea victoria în mijlocul presiunii, dar continuă să aibă încredere în Dumnezeu.
În acest pasaj, vedem cum Dumnezeu îl folosește pe Robul Său care este în suferință, ca o sabie și ca o săgeată. În Apocalipsa 19, Mesia apare și este numit „Cuvântul lui Dumnezeu.” O sabie ascuțită iese din gura Lui pentru a lovi neamurile. Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuțit decât o sabie omenească și este capabil să „despartă sufletul de duh, judecând gândurile și intențiile inimii.” Evrei 4:12
Sfântul Augustin descrie convertirea sa astfel: „O, Doamne, Tu mi-ai lovit inima cu Cuvântul Tău și te-am iubit.” Dumnezeu lovește inimile noastre și scoate la lumină ceea ce este în ele.
Tot astfel, chemarea noastră în toate vremurile, dar mai ales în vremurile de pe urmă, este să permitem lui Dumnezeu să vorbească prin noi cuvinte, chiar săgeți ale Adevărului, care să pătrundă inimile oamenilor, chiar și ale lui Israel cel rătăcit, chemându-i pe toți înapoi la Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu îi va împărți pe cei care îl aud în două tabere: cei care vor asculta și se vor supune și cei care se vor răzvrăti. Noi suntem și vom fi săgeți în tolba lui Dumnezeu. Ne putem aștepta la multă respingere din pricina aceasta.
Robul lui Dumnezeu în suferință va fi o săgeată meșteșugită în tolba lui Dumnezeu. Înainte ca săgețile să fie fabricate mecanic, ele erau realizate manual. Cel care le făcea avea timp să se gândească unde va fi trimisă fiecare săgeată în timp ce o modela și o șlefuia. La fel ca Robul lui Dumnezeu în suferință, fiecare dintre noi este o „săgeată a Forțelor Speciale” destinată să fie lansată exact în situația pe care Dumnezeu o are în vedere. Există ceva profund satisfăcător în a trage coarda arcului, a inspira adânc în timp ce țintești și a lansa săgeata spre țintă. Dar ce se întâmplă dacă tu ești săgeata și nu arcașul?
Dumnezeu își împlinește planurile trimițând sabia și lansând săgeata și ambele implică disponibilitatea de a fi trimis oriunde hotărăște El! Una dintre cele mai mari provocări pe care trebuie să le înfruntăm este faptul că Dumnezeu stabilește unde vom fi trimiși și ce trebuie să rostim, iar acest lucru ne duce la ideea principală pe care doresc să o subliniez: putem suferi pentru că putem crede, fie că este adevărat sau nu, că am muncit în zadar. Cele mai bune eforturi ale noastre pot părea că dau greș. Totul poate părea pierdut. Totuși, nu există nicio durere pe care să trebuiască să o înăbușim în acest proces. Nu trebuie să fim eroici în timp ce ascultăm de Dumnezeu. Noi nu suntem judecătorii finali ai succesului sau eșecului nostru. Stăm sau cădem pe baza ascultării noastre, nu pe baza succesului nostru.
Isus a suferit în timp ce își împlinea misiunea de la Tatăl. Dacă cineva este o săgeată în tolba lui Dumnezeu, acela este acest Mesia. În acest pasaj (versetul 4), El se teme că a muncit în zadar. Pe Calvar, în apogeul ascultării Lui supreme, El strigă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Matei 27:46
Gândindu-se la revenirea Sa, spune: „Când voi veni, voi găsi credință pe pământ?” Luca 18:8
În Ghetsimani, El se luptă cu Dumnezeu până când sudoarea I se transformă în picături de sânge, căutând o cale mai puțin dureroasă de a împlini ceea ce a fost hotărât cu Tatăl în slava cerească.
Trebuie să știm că este mai mult decât acceptabil să strigăm în suferință, să ne întrebăm dacă am greșit, să ne plângem și să fim zdrobiți până la extrem. Psalmii sunt plini de acest limbaj pentru ca noi să nu ne temem să ne vărsăm inimile înaintea lui Dumnezeu, în loc să rămânem doar în „zona politicoasă” cu El. David nu a făcut-o. Ilie nu a făcut-o. Cel mai important, Isus nu a făcut-o.
În mijlocul bătăliei, nu cred că vreunul dintre noi poate vedea întregul tablou. De multe ori, ascultarea de Dumnezeu ne ocupă toată atenția, iar capacitatea de a-I fi credincios fără a cunoaște rezultatul final este un semn de mare dragoste și maturitate, chiar dacă este dificil și dureros. Suferința nu este un scop în sine; nu este ceva ce trebuie să ne placă sau ceva care ne aduce o medalie de merit înaintea lui Dumnezeu. Suferința este doar parte din pachetul de a accepta o misiune pe teritoriu inamic. Generalul ne-a trimis în luptă, iar Generalul va fi responsabil de tot ce se întâmplă. Ai încredere în El. Ascultă-L. El va folosi actele noastre de ascultare predate Lui. To be continued
- Much Love