Cântecele Robului lui Dumnezeu
Piese minore din cartea profetului Isaia
“Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
El nu va striga, nu-Și va ridica glasul, și nu-l va face să se audă pe ulițe.
Trestia frîntă n’o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va așeza dreptatea pe pămînt; și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.“ Isaia 42:1-4
Dacă există un cuvânt pe care mulți creștini par să-l evite, acesta este cuvântul „suferință.” Să fim sinceri, nimeni nu vrea să sufere și totuși, suferința va veni. Ar fi bine să ne întrebăm: „Cum ar trebui să privesc suferința în viața mea?” și „Cum ar trebui să înțeleg suferința în lumina întregii Scripturi?” Pentru că, indiferent de teologia noastră actuală, suferința ne va atinge într-un fel sau altul.
Cartea lui Isaia conține patru Cântări ale Robului, care ne oferă o imagine a ceea ce va fi Robul Domnului, Mesia. Privind la Robul care suferă, putem medita la propria noastră chemare la ascultare în fața suferinței. Să începem prin a analiza prima dintre aceste cântări, în Isaia 42. În acest pasaj, Dumnezeu ne spune: „Iată!”, îndemnându-ne să privim la Robul Său și să înțelegem de ce Îi este plăcut. Primul lucru pe care îl observăm este că El nu atrage atenția asupra Lui în mod necuvenit. El Se află în locurile joase, printre cei căzuți, acolo unde căutarea prestigiului nu slujește scopurilor lui Dumnezeu. Scopul acestui Rob este să caute pe cei a căror lumină abia mai pâlpâie și pe cei ale căror răni sunt aproape de a-i sfâșia. Dumnezeu Își găsește plăcerea în El datorită inimii Sale gata să răscumpere!
Mesia nu a venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei ce au nevoie de doctor. El este Vindecătorul rănit, purtând „rănile primite în casa prietenilor Săi.” Zaharia 13:6
El este din casa lui Israel, dar aduce dreptate și neamurilor. Este un Rege Suprem aflat într-un loc smerit. Puterea Sa nu Îl conduce spre fast și ceremonie, ci spre căutarea celor abandonați.
My friends, chemarea, preocupările, strigătele și suferințele Lui ne-au fost lăsate nouă fiilor și fiicelor Lui preaiubite. Cel care, prin propria Lui suferință, ne-a răscumpărat din vizuina balaurului, ne cheamă să avem parte de „părtășia suferințelor Sale.” Înțelegeți că uneori suferiți fără alt motiv decât acela că sunteți creștini, stând acolo unde Dumnezeu v-a chemat să stați, legând o trestie frântă pentru ca ea să nu se rupă de tot sau turnând untdelemn într-o candelă ce este pe punctul de a se stinge? Unde altundeva am putea dori să fim, dacă nu în lucrarea Tatălui nostru? Pe cine altcineva ar dori El să trimită, dacă nu pe cei ce Îi cunosc inima?
Harul mântuitor al lui Mesia, Cel care a suferit este revărsat prin mâinile și picioarele acelora pe care El îi trimite în fiecare colț întunecat al lumii pentru a aduce lumina glorioasă și vindecarea ce vine din Mâna Lui salvatoare. Ce privilegiu este să stăm alături de El. Aceasta este chemarea noastră, ca prieteni ai Lui răscumpărați prin sânge, ca robi binecuvântați, să căutăm alături de El pe cei pierduți, știind ce înseamnă să fim ridicați și vindecați de mâinile Sale blânde atunci când eram aproape de a fi zdrobiți.
Dar, mă veți întreba, ce se întâmplă dacă suferința care vine peste mine nu este atât de nobilă? Dacă este din cauza alegerilor mele neinspirate? Sau din cauza lumii distruse de păcat și moarte? Dacă pur și simplu sunt pierdut și nu știu ce să fac? Atunci ești, ca noi toți, unul dintre aceia pe care El încă îi mântuiește până la capăt! Aceasta nu te descalifică! Nu irosi suferința, ci lasă-L pe Dumnezeu să desăvârșească ceea ce a sădit în tine. Petru spune: „Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț sau ca făcător de rele, sau chiar ca unul care se amestecă în treburile altora (oare te întrebi ce poveste se ascunde în spatele acestei alegeri de cuvinte?), dar dacă suferă cineva ca creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.”1 Petru 4:15-16
A purta Numele Lui, în ciuda propriilor noastre imperfecțiuni, este o mare onoare. Numeroasele noastre greșeli sunt prilejuri prețioase pentru a învăța mai întâi bunătatea inimii lui Dumnezeu față de noi înșine, ca mai apoi să o putem împărtăși sincer și altora. Dacă vi se pare că această sarcină este prea grea, să știți că El a abordat deja această problemă în acest pasaj: „El nu va slăbi, nici nu se va descuraja, până ce va așeza dreptatea pe pământ.” El este pregătit pentru ceea ce este greu. Nu va renunța nici la voi, nici la misiunea Sa, până când marginile pământului nu vor fi aduse sub domnia Lui dreaptă.
Mesia, aici pe pământ, a fost făcut desăvârșit prin suferințele Sale. Dacă înțelepciunea lui Dumnezeu a rânduit ca Isus să învețe și să fie desăvârșit prin suferință, atunci nu putem exclude suferința din viața noastră, gândind că ea a fost doar pentru El, dar, din fericire, nu și pentru noi. Nu am toate răspunsurile despre motivul pentru care lucrurile stau așa, dar ceea ce am învățat, din micile suferințe care m-au încercat, este că am devenit un creștin mai bun prin suferință și prin căutarea lui Dumnezeu în mijlocul ei, decât dacă aș fi fost scutit de suferință.
Nu suntem ființe superficiale, adâncimile noastre sunt mari, la fel ca ale Domnului nostru. A ne angaja în scopurile lui Dumnezeu, a privi o lume muribundă care nu vrea să vină la Dumnezeu, a sta alături de Dumnezeu în timp ce El cheamă și caută pe cei zdrobiți, implică suferință. Există o frumusețe luminoasă și tainică în cele mai ascunse cămări ale inimii noastre, care așteaptă să fie desăvârșită prin suferință, mai mult decât ne putem imagina. Să nu ne ferim de ea. To be continued
- Much Love