Bucuria Tatălui

@20:32

Pe vremea domniei lui David, în cartea 1 Samuel, trăia un cuplu interesant în ținutul Maon. Afacerile lor prosperau și erau foarte bogați, dar, din păcate, soțul era un om slab de minte . Numele lui era Nabal (care înseamnă „nebun”), iar soția lui se numea Abigail (care înseamnă „bucuria Tatălui”). Biblia descrie acest cuplu astfel: „Femeia era chibzuită și frumoasă, dar bărbatul era aspru și rău în purtările lui.” Oricât de amuzant ar suna, îmi pot doar imagina cât de dificilă trebuie să fi fost viața ei, încercând să trăiască într-un mod plăcut lui Dumnezeu însă fiind totuși căsătorită cu cineva ca el. Dacă te întrebi de ce o femeie ca ea s-ar fi căsătorit cu cineva atât de problematic, trebuie să-ți amintesc că femeile din cultura acelor vremuri aveau foarte puține spre deloc opțiuni în privința alegerii partenerului de viață. Prostia lui Nabal a cauzat mult necaz lui Abigail, dar viața ei ne oferă un exemplu puternic de excelență în mijlocul unor circumstanțe nedrepte și dificile.

La un moment dat, unii dintre păstorii lui Nabal au fost pe câmpurile lui David, deoarece afacerile lui erau răspândite în diferite părți ale regiunii. În timp ce se aflau acolo, păstorii lui David au avut grijă de cei ai lui Nabal, asigurându-se că nu le lipsea nimic. Așa că a venit un moment în care David a cerut să fie răsplătit pentru serviciile oamenilor săi, a trimis zece tineri la Nabal să-i ceară ceea ce i se cuvenea, amintindu-i lui Nabal că îi datora ceva pentru munca depusă. Fiind un om mânios și impulsiv, Nabal a refuzat. Atunci David și-a chemat vitejii la luptă, și-a pus sabia la brâu și le-a spus celor patru sute de oameni ai săi să facă la fel. Este un lucru destul de dramatic, dacă mă întrebi pe mine, dar, din nou, David era numit „un om de război”. Unul dintre păstorii lui Nabal a mers la Abigail, știind că „Nabal este un om atât de arogant, încât nimeni nu poate vorbi cu el.” Anticipând pericolul acest păstor a avertizat-o despre armata care venea să distrugă tot ce avea Nabal și să ucidă pe toți cei care lucrau pentru el.

În loc să intre în panică sau să alerge la Nabal ca să-l convingă să repare ce a stricat, Abigail a luat imediat măsuri. Fără să-i spună un cuvânt lui Nabal, ea s-a grăbit să încarce catârii cu multe din lucrurile bune pe care le dețineau, pregătindu-se să-l întâmpine pe David în drum. „Ea le-a spus oamenilor săi: ‘Mergeți înaintea mea, eu voi veni după voi.’” A coborât la poalele muntelui și l-a întâlnit pe regele David și pe cei patru sute de soldați care veneau spre ea. Nu-mi pot imagina cât de riscant trebuie să fi fost, dar ea a mers înainte pentru a salva ceea ce era în joc. Fiind chibzuită, ea a văzut dincolo de pierderea lui Nabal sau a posesiunilor lor. A recunoscut că David acționa impulsiv, dintr-o furie aprinsă, și că probabil era pe punctul de a face ceva ce ar fi regretat. Nu doar că toți cei aflați sub autoritatea lui Nabal ar fi fost uciși, dar David ar fi avut sângele lor pe mâinile sale.

Când Abigail s-a întâlnit cu David, a căzut la picioarele lui pentru a cere iertare în numele soțului ei. Acest tip de umilință este uluitor și aproape ofensator. S-a umilit de dragul cuiva care era departe de a merita acest lucru, chiar pentru persoana care cauzase problema. Ar fi putut să rămână acasă pentru a se proteja de nedreptatea de a fi pusă în pericol de greșelile altcuiva. În schimb, i-a explicat lui David că Nabal a fost prins în nebunia lui, că avea nevoie de îndurare și chiar i-a cerut să pună vina lui Nabal asupra ei.

Apoi, și-a prezentat cazul: dacă David ar accepta aceste daruri numeroase de la ea (care probabil erau tot ce și-ar fi dorit David, de la început) ca o ofrandă de pace, ar fi scutit de vina sângelui multor oameni. L-a convins să nu mai continue în dorința de răzbunare, spunând: „Te rog să ierți greșeala slujitoarei tale. Căci Domnul va face negreșit o casă trainică lui David, fiindcă Domnul poartă războaiele Domnului și toată viața ta nu se va găsi răutate în tine.” A continuat să-i amintească despre protecția lui Dumnezeu, că El este Singurul Răzbunător adevărat și că David nu trebuie să-și facă griji pentru planurile dușmanilor săi. Această femeie era incredibil de înțeleaptă, tenace, îndrăzneață și smerită. A fost dispusă să se smerească pentru a acoperi greșelile altuia, deși ea nu greșise cu nimic. Și-a pus viața în primejdie pentru a salva viețile multor oameni, asumându-și riscul de a merge spre o armată fără să știe dacă planul ei va funcționa. A fost abilă și chibzuită în a observa greșelile atât ale lui Nabal, cât și ale lui David, oferind o alternativă mai bună. Și, cel mai frumos, acest lucru a funcționat.

David i-a spus lui Abigail: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta, și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit astăzi să vină asupra mea vinovăția sângelui și să-mi izbăvesc singur mâna! Căci, viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ți fac rău, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, până dimineață nu ar fi rămas lui Nabal nici măcar un bărbat.” Apoi David a primit din mâna ei ceea ce adusese și i-a spus: „Du-te în pace la casa ta. Iată, am ascultat glasul tău și am primit cererea ta.” 1 Samuel 25:32-35

Deși această poveste este un exemplu mai extrem față de ceea ce mulți dintre noi experimentăm în viața de zi cu zi, are câteva lecții prețioase de oferit. Mulți dintre noi am trecut prin situații care au mers teribil de prost și nu am avut altă opțiune decât să ne sprijinim pe Dumnezeu pentru înțelepciune în navigarea unor circumstanțe imposibile. Când vezi contexte catastrofale apropiindu-se ca o furtună sau primești vești despre un dezastru iminent, care este primul tău răspuns? Este frica? Este panica? Este încrederea? Sau pui la îndoială inima lui Dumnezeu? Dacă planul Lui implică să te smerești, ești dispus să accepți lucrul acesta ca pe o soluție? Ai fi dispus să te cobori și să te umilești pentru altcineva, să fii un canal al marii Sale îndurări? Vom avea încredere în promisiunile lui Dumnezeu de a înălța pe cei smeriți și de a ridica pe cei umili?

Cred că încrederea imediată a lui Abigail în Dumnezeu a venit din discernământul pe care probabil îl cultivase de mult timp în prezența Lui. Vedem cum Acesta a protejat-o, a binecuvântat-o și a izbăvit-o. Vedem cum El s-a bucurat de smerenia, disponibilitatea, credința și îndrăzneala ei. Chiar și în fața unui rege militant mânat de răzbunare, care nu era obligat să o asculte, ea a mers cu încredere și înțelepciune iar regele a ascultat-o. În fața celor mai descurajante și copleșitoare circumstanțe, Dumnezeu este credincios să onoreze pe cei smeriți și să le dea favor în mijlocul circumstanțelor imposibil de gestionat prin propriile puteri.

- Much Love