Bishop Budde, intre har și adevăr?

Expansiunea “woke” si a doctrinei demonilor în Biserică

Biserica Episcopală se află într-un declin lent încă din 1970, dar căderea s-a accelerat an de an. Cel mai semnificativ declin a avut loc între anul 2000 și prezent, cu o pierdere de peste 700.000 de membri.

Deși mai mulți factori culturali ar putea contribui la aceasta, cred că cel mai semnificativ este compromiterea adevărului biblic în schimbul „toleranței” culturale, prezentată sub masca iubirii și a compasiunii.

În contextul acesta, zilele acestea a apărut doamna episcop Budde.

Când i-am ascultat remarcile la Micul Dejun de Rugăciune al Inaugurării domnului Trump, a fost ca și cum aș fi ascultat pe cineva care ține un discurs la Rainbow Festival. Unele părți ar părea pline de compasiune și iubire, dar, în profunzime, acesta este un mesaj de dragoste foarte superficială, având în spate o viziune distorsionată asupra iubirii lui Dumnezeu și care subliniază mila fără pocăință, harul fără adevăr și bunătatea fără granițe.

Aceasta nu este Evanghelia. Este un mesaj lipsit de putere care ține oamenii de mână, dar îi lasă să se înece în păcatele lor, numind acest act „iubire.”

Pe fondul unei crize culturale globale, noua eră a „woke-ismului” a devenit cumva o mișcare extinsă care a transformat fiecare situație și circumstanță din națiunea americană, în special, într-o formă de dinamici de putere și victimizare denaturate. A condus la un accent exagerat pus pe nedreptățile sociale și politice, văzute ca fiind sursa și rădăcina tuturor problemelor,în special în ceea ce privește problemele de rasă, gen, sexualitate și structuri de putere.

„Woke-ismul” este hiper-concentrat pe dinamica și luptele de putere (reale și percepute) și învinovățește instituțiile și structurile pentru toate problemele și eșecurile „celor asupriți”.

Mișcarea legitimă pentru drepturi civile din trecut a fost deturnată de o nouă mișcare care tinde să alimenteze victimizarea fără a accepta vreodată responsabilitatea personală sau vina pentru propriile păcate sau eșecuri. Prin urmare, nu oferă niciodată soluții sau răspunsuri corecte. Răspunsul suprem din această viziune ar fi răsturnarea și înlocuirea tuturor structurilor de putere din stat. Acest lucru duce, de obicei, doar la creșterea tensiunilor, confuziei, nemulțumirii și conflictelor, alimentând haosul.

„Woke-ismul” vorbește limbajul compasiunii și bunătății, dar de obicei creează paranoia și victimizare. Poate scuza mânia, resentimentele, violența și altele, declarând că vina aparține celor care asupresc și care nu au lăsat alte opțiuni pentru cei marginalizați și oprimați.

În cel mai rău caz, duce la orbire și surzenie față de realitate, logică și bun simț. Devine dificil să ai o conversație sănătoasă pentru a înțelege și a aborda cauzele reale care duc la soluții reale sau la corecții necesare.

Marea majoritate a plângerilor și argumentelor „woke-ismului” nu se bazează pe multe date sau cercetări. Lucrul acesta naște îndoieli însă, dacă ai îndoieli, se mai adaugă o etichetă agresorilor dacă pun la îndoială logica sau îndrăznesc să nu fie de acord. În acest punct, această mișcare devine foarte periculoasă și cu adevărat demonică.

Acum, diavolul este destul de viclean și priceput la ceea ce face.

Așadar, să ne imaginăm că diavolul și-ar dori să înșele o parte din Biserică, făcând-o să îmbrățișeze o misiune greșită. În realitate, Satana face acest lucru cu mai toate bisericile în diferite moduri, chiar dacă doar subtil și mai domol.

În zilele noastre dușmanul folosește chemarea credincioșilor la compasiune, protecție și luptă pentru cei asupriți într-un mod denaturat, care să-i servească scopurilor și să țină oamenii în robie, totul în numele lui Isus și al Bisericii.

William Booth, fondatorul Armatei Salvării, a creat inițial acea organizație pentru a aduce atât Cuvântul, cât și Faptele lui Isus celor frânți, asupriți și dependenți. „Armata” avea să iubească și să slujească (Fapte) bețivii și prostituatele, dar să îi vadă transformați prin Evanghelie și puterea adevărului lui Dumnezeu (Cuvânt).

În ultimii 50-75 de ani, Bisericile au început să se concentreze mai mult pe faptele de compasiune ale lui Hristos, pierzând din vedere Cuvântul lui Hristos, care are autoritate și putere. Aceasta a dus la un „Agape diluat” al zilelor noastre. Segmente ale Bisericii au pierdut din vedere puterea transformatoare a Evangheliei lui Isus Hristos și a Cuvântului Său, devenind, în schimb, mai mult așa un „club civic” iubitor, dar sub un paravan spiritual.

Dacă pierzi ortodoxia spirituală și reverența față de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și începi să o înlocuiești cu un fel de „Woke-ism”, ajungi la mesajul episcopului Budde.

De fapt, există o ramură teologică la care mulți liberali sunt atrași, numită „teologia eliberării.” Teologia eliberării se concentrează mai puțin pe eliberarea oamenilor și comunităților de păcatul personal și caută mai mult să îi elibereze de păcatele sistemice, cum ar fi opresiunea și suferința.

Chiar dacă are și anumite părți bune și de valoare,„teologia eliberării” devine foarte problematică atunci când indivizii nu mai sunt chemați să se confrunte cu păcatele lor personale.În felul acesta toate problemele lor sunt prezentate ca venind din exterior, din ceea ce li s-a întâmplat, în loc să fie confruntați cu păcatul din propria inimă. Acest lucru a dus la infiltrarea unei doctrine a demonilor în multe biserici tradiționale.

Doamna bishop Budde susține o formă de teologie a eliberării, care vede chemarea bisericii ca fiind aceea de a proteja pe cei asupriți și marginalizați de structurile de putere care sunt rele. Dar acest lucru permite oamenilor să rămână victime, fără să aibă vreodată nevoie de pocăință personală,cu excepția cazurilor elitei privilegiate. Acestea, din când în când, trebuie să își ceară scuze tuturor pentru avantajele de care s-au bucurat,însă fiind prea orbi să vadă cât de opresivi au devenit față de ceilalți.

Doamna bishop a menționat cum mulți oameni LGBTQ+ și tineri sunt acum speriați pentru că domnul Trump este a devenit președinte. Și cum că mulți migranți sunt atât de înfricoșați, încât aproape că îl mustră pe președinte și pe cei care ar putea fi de acord cu politicile lui, acum când acesta își începe mandatul.

Toate acestea au fost făcute sub masca bunătății, grijii, compasiunii și demnității umane pentru toți.

Poate că intențiile ei sunt bune dar moștenirea doamnei Budde va fi confuzie, orbire și surzenie în biserică. Ea își va ține de mână adepții cu dragoste, mângâindu-i în timp ce îi conduce pe drumul spre iad și asta pentru că ce promovează dânsa nu este dragoste, nu este adevărata dragoste din inima lui Dumnezeu pentru oameni.

În locul adevărului biblic, doamna Budde a îmbrățișat toleranța culturală și a devenit parte a problemei. Ea este unul dintre campionii culturali care cred că luptă pentru cei asupriți, dar ajută la crearea unor medii de disforie de gen apărută rapid, la confuzie cu privire la identitate și ideologii dăunătoare care s-au răspândit rapid, adunând multe victime, mai ales în rândul tinerilor. Această mișcare nu doar tolerează aceste ideologii, ci le celebrează deschis și simte că toți ar trebui să facem la fel dacă am avea inimă.

Bisericile acestea influențate de învățături demonice și lideri “spirituali” precum doamna Budde promovează acum idei care înrobesc și rănesc exact oamenii pe care pretind că îi iubesc.

Putem recunoaște și faptul că Biserica se luptă și de multe ori nu reușește să arate compasiune și har celor care se luptă cu disforia de gen. Este foarte dificil de multe ori să poți ține în echilibru chemarea de a iubi necondiționat în contextul nevoii de a nu compromite Scripturile cu privire la păcatul imoralității. Personal, mă lupt să am compasiune și durere în inimă pentru cei care se luptă cu disforia de gen. Sunt conștient că nu este ceva de luat în derâdere sau de condamnat. Dar adevărata dragoste nu promovează o minciună. La fel cum părinții iubitori nu ar încuraja anorexia, nu ar trebui să accepte nici confuzia legată de identitatea de gen.

Rata disforiei de gen în rândul adolescenților este aproximativ la același nivel cu rata anorexiei și bulimiei de acum 20 de ani. Tulburările alimentare erau cândva una dintre principalele preocupări legate de identitate în rândul tinerilor adolescenți, dar astăzi a fost înlocuită de disforia de gen. Totul se reduce la confuzia legată de propria identitate.

I-aș răspunde cu respect doamnei Budde: „Da, copiii care se confruntă cu lupte legate de identitatea sexuală și de gen au nevoie de ajutor și multă compasiune. Dar au nevoie și de câțiva adulți responsabili în preajmă. Pentru cei sub 18 ani, este iresponsabil să li se permită decizii care schimbă viața, precum tratamente hormonale sau intervenții chirurgicale.”

Adulții pot face propriile alegeri, dar trebuie să ne protejăm copiii. Aceasta este o expresie a compasiuni, a milei și a dreptății. Întrebați-i pe mulți dintre cei de 20 de ani care acum se dez-identifică după ce nu a fost nimeni acolo să-i protejeze în confuzia, nesiguranța și vulnerabilitatea lor din adolescența timpurie.

Biserica ar trebui să conducă statisticile în oferirea de vindecare, însă nu cedând presiunilor culturale, ci spunând adevărul în dragoste.

Biserica are o chemare profetică cu privire la dragoste și restaurarea oamenilor. Trebuie să spunem adevărul, în timp ce umblăm arătând har celor din jur. Trebuie să întrupăm harul și adevărul, proclamând Vestea Bună a lui Isus, un mesaj care aduce adevărata libertate și transformare.

Putem avea grijă de cei marginalizați fără a compromite adevărul biblic. Putem arăta mila fără a abandona chemarea la pocăință.

Suntem chemați să stăm cu brațele deschise pline de compasiune, dar în același timp fermi pentru a nu compromite Cuvântul lui Dumnezeu.

Și să arătăm lumii întregi pe Domnul Isus care este plin de har și plin de adevăr.

- Much Love