Biserici în jurul tronului versus Biserici în jurul amvonului

@20:32

În natura vieții este schimbarea, iar lumea noastră a trecut printr-o schimbare accelerată în ultimii ani. Cred că pandemia a fost o perturbare globală pe care, dintr-o perspectivă pozitivă, Dumnezeu a îngăduit-o pentru a-și recâștiga atenția poporului său și, implicit, afecțiunea și ascultarea lor.

Dar o problemă majoră azi este că Bisericile din România sunt puternic influențate de Biserica occidentală care a fost foarte influențată și inspirată de complexul industrial militar, faimos datorită discursului de rămas bun al președintelui Eisenhower în 1961.

Pe scurt, facem biserică și evaluăm biserica folosind aceleași criterii practice și structuri ierarhice pe care le aplicăm în alte domenii. De aceea tindem să „creștinizăm” cele mai bune principii de afaceri, în timp ce pastorii ajung să acționeze mai mult ca directori executivi ai unor corporații locale de credincioși.

Richard Halverson, fost capelan al Senatului Statelor Unite, a spus odată:

„La început, biserica era o părtășie a bărbaților și femeilor centrată pe Hristos cel viu. Apoi, biserica s-a mutat în Grecia, unde a devenit o filozofie. Apoi s-a mutat la Roma, unde a devenit o instituție. Apoi s-a mutat în Europa, unde a devenit o cultură. Și, în cele din urmă, s-a mutat în America, unde a devenit o afacere.”

Când biserica este recreată după chipul nostru, nu mai poate reflecta cu exactitate chipul lui Dumnezeu. Acest lucru nu vine din partea cuiva care urăște sau a renunțat la biserica locală. Vine din partea cuiva care iubește și îi pasă de modul în care ne trăim chemarea ca Mireasă a lui Hristos, adunată împreună în jurul tronului lui Dumnezeu. Dar aceste lucruri conduc la biserici ultra bine organizate care se adună în jurul amvonului (a unor oameni extrem de talentați în oratorie) și nu în jurul tronului lui Dumnezeu. Astfel bisericile devin dependente de oameni puternici care sunt înălțați pe niște piedestale omenești și bineînțeles că vor fi mult mai apreciați oamenii talentați decât cei care plătesc un preț al intimității cu Dumnezeu.

Deși nu pot astăzi a descrie biserica drept „splendidă”, sunt ferm convins că vom deveni acea biserică în splendoare dacă ascultăm și urmăm ceea ce Duhul ne conduce să reconstruim cu temeliile puse pe Isus Hristos. Această speranță este pentru mine într-o tensiune constantă, deoarece într-o zi, sunt complet implicat, chemând oamenii să mă urmeze în locurile unde Duhul ne conduce, iar a doua zi vreau doar să renunț și să mă retrag în fundal, pentru că trăim vremuri în care ascultarea este atât de grea ( de multe ori din cauza presiunilor puse de cei de lângă noi) și atât de puțin apreciată de cei din jurul meu. Cred că mulți pastori se confruntă cu această tensiune, chiar dacă o parte din aceștia nu sunt dispuși să o recunoască.

Parte din frământările mele din ultimii ani este că, deși există lucruri minunate despre structura noastră bisericească, există și lucruri care ne-au îndepărtat de inima lui Isus. Cel mai interesant lucru, pentru mine ca pastor, este că structura noastră este concepută să mă mențină implicat, ocupat uneori până la limita epuizării fizice și spirituale.

Acum aproximativ 500 de ani, biserica a trecut prin Reforma Protestantă. Aceasta a fost o reformă necesară a ceea ce biserica credea. Ceea ce nu s-a schimbat cu adevărat în Reformă a fost structura bisericii. Avem în continuare o eclesiologie care seamănă mai mult cu structura romano-catolică decât cu structura bisericii timpurii. Acest lucru m-a condus în ultimii ani să cred că avem nevoie de o reformă a eclesiologiei, a modului în care este structurată biserica și a rolului meu ca pastor în ea.

Biserica este o familie și o preoție. În vremurile din urmă va îmbrățișa tot mai mult identitatea Sa de Mireasă. Această caracterizare este mai importantă decât structurile ierarhice pe care ne concentrăm atât de intens. Rezultatul acestui dezechilibru este o așteptare nerealistă cu privire la modul în care funcționăm ca Trup al lui Hristos și implicit rolul pe care liderii spirituali o au. De aceea mai mulți pastori sunt virusați de un sindrom al mesianismului iar bisericile funcționează dependente de slujirea lor.

De multe ori personal simt că sunt prea ocupat să conduc o Biserică în detrimentul chemării primordiale de a umbla în intimitate cu Dumnezeu. Ceea ce spun poate suna descurajator, dar înțelegerea aceasta, chiar și atunci când este incomodă, îmi oferă oportunitatea de a crește și a mă alinia cu dorința Domnului Isus. În anul 2025 aș vrea să ard pentru El. Iată un motiv foarte bun de rugăcine atunci când vă aduceți aminte de mine.

- Much Love