Alt stil de viață?

Guma de mestecat, animalele de companie și misiunea globală

Vasul Queen Mary, care se odihnește în portul Long Beach, California, este un muzeu fascinant al trecutului. Folosit atât ca vas de lux în timp de pace, cât și ca transport de trupe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, statutul său actual de muzeu, cu lungimea a trei terenuri de fotbal, oferă un contrast uimitor între stilurile de viață potrivite în timp de pace și în timp de război.

Pe o parte a unui perete despărțitor, se vede sala de mese reconstruită pentru a ilustra modul în care masa era aranjată în timp de pace pentru bogații înaltei societăți, pentru care un număr impresionant de cuțite, furculițe și linguri pe masa de la cină nu reprezenta niciun mister. Pe cealaltă parte a peretelui, austeritatea timpului de război este scoasă în evidență puternic. O tavă metalică cu compartimente înlocuiește cele cincisprezece farfurii și farfurioare. Paturile suprapuse pe opt niveluri explică cum capacitatea de 3.000 de pasageri din timpul păcii a fost adaptată pentru 15.000 de soldați în timpul războiului.

Cât de năucitoare trebuie să fi fost această transformare pentru stăpânii vremurilor de pace însă supraviețuirea unei națiuni depindea de această transformare. În esență, Marea Trimitere astăzi este similară: supraviețuirea a milioane de oameni depinde de îndeplinirea ei.

Dar ascultarea de Marea Trimitere este astăzi otrăvită de confort și bogăție mai mult decât de orice altceva. Ori de câte ori stau printre misionari și le ascult mărturiile, sacrificiile care le fac pentru Evanghelie simt că fac parte dintre credincioșii de pe „frontul de acasă”:

Atâta timp cât credincioșii moderni, la fel ca vechii evrei, cred că preocuparea principală a lui Dumnezeu este binecuvântarea națiunii noastre mai degrabă decât răspândirea Evangheliei până la marginile pământului suntem pe “frontul de acasă”.

Atâta timp cât nu înțelegem că „cine va vrea să-și scape viața, o va pierde”, yep, suntem pe “frontul de acasă”. Societatea noastră este una centrată pe salvarea de sine (frontul de acasă), însă Biserica oare nu vede lucrurile la fel?

Nu am cunoștință despre statisticile din România deoarece nu prea se practică asta însă statisticile americane sunt mereu jenante: se cheltuie anual pe gumă de mestecat la fel de mult cât se cheltuie pe misiuni; donațiile anuale pentru misiunile străine sunt echivalente cu suma cheltuită într-o perioadă de 52 de zile pe hrană pentru animale de companie.

Adoptarea unui stil de viață de timp de război presupune simplificare dramatică. Cei care sunt treziți din amorțeala vremurilor noastre pot merge ca misionari sau pot rămâne acasă, adoptând un standard de viață simplificat, ca bază pentru a sprijini misiunile la nivel global.

Reconsacrarea la un stil de viață de timp de război implică o schimbare masivă de mentalitate, obiceiuri si dorințe. Dar, cu un scop nobil precum Marea Trimitere, acest stil de viață este o idee al cărei timp se apropie. Mi-aș fi dorit să spun că vom merge din dragoste pentru El însă cred că altfel vor sta lucrurile.

Totuși, încep să întrezăresc ceva ce îmi dă speranță. Generația tânără începe să se trezească, lucrurile încep să se miște, foamea începe să crească iar tinerii încep să plătească un preț pentru umblarea lor cu Dumnezeu. Nădăjduiesc sincer că vom trimite mulți misionari tineri până la marginile pământului iar în felul acesta Domnul va primi rodul suferințelor Lui.

- Much Love